R de la Realitate

In presa din Romania sunt relatari aproape zilnice despre violenta care afecteaza copiii si adolescentii, conturand un adevarat fenoment social, cu agresivitate dusa pana la extrem. Numai in ultimul an au fost raportate peste 15.000 de cazuri de violenta, ceea ce ne duce la o medie zilnica de zeci de incidente de violenta verbala si fizica. Gravitatea fenomenului de violenta este data atat de frecventa cu care au loc actele de agresiune, cat si de duritatea actului in sine, nu de putine ori soldat chiar cu raniri grave sau chiar deces.

Un studiu desfasurat in 2009 de Politia Capitalei arata la acea vreme ca violenta in scoli era considerata o problema permanenta de catre 54% dintre elevi, iar in 2010, conform unei cercetari a Organizatiei Mondiale a Sanatatii, 70% dintre elevii romani se temeau de comportamentul agresiv al colegilor. Datele aceleiasi organizatii indicau Romania pe locul doi intr-un clasament ce a cuprins 37 de tari in ceea ce priveste violenta in scoli.

In perioada 01 ianuarie 2011 – 31 octombrie 2012, baza de date a Asociatiei Telefonul Copilului indica 3327 de cazuri inregistrate la 116 111 referitor la situatiile de criza la nivelul unitatilor de invatamant.

Relatia de abuz cadru didactic – copil a inregistrat un procentaj de 30,3% in anul 2011 si un procentaj de 41,2% in primele 10 luni ale anului 2012. In ceea ce priveste relatia de abuz copil – copil in unitatile de invatamant, procentajul inregistrat la nivelul Asociatiei Telefonul Copilului, prin intermediul 116 111, a fost 69,7% in anul 2011 si 58,8% in primele 10 luni ale anului 2012, din totalul cazurilor preluate din acest mediu de consultantii nostri.

In cazul copiilor vorbim despre – agresiune fizica (13,35%), agresiune verbala (36,74%), discriminare (32,55%), amenintari (17,36%). Pentru toate aceste situatii semnalate de copii, consultantii Asociatiei Telefonul Copilului fie au oferit consiliere psihologica (75,64%), fie au solicitat si interventia institutiilor abilitate (24.36%).

Principalele cauze identificate de Asociatia Telefonul Copilului in urma consilierii oferita copiilor sunt reprezentate de stima de sine scazuta, depresie, tulburari de comportament, discriminare, mediu familial abuziv, toleranta scazuta la adaptarea cerintelor scolare. Copiii contacteaza telefonul copilului 116 111 in momentul in care efectele emotionale ale abuzului in unitatile de invatamant nu isi gasesc rezolvarea in scoala sau in familie: scaderea stimei de sine, neincrederea, teama, depresia, dorinta de razbunare. Vital pentru copii este sa isi redobandeasca increderea in sine si sa depaseasca astfel de momentele.

Lavinia Mandache, coordonator call center, Asociatia Telefonul Copilului, despre cazurile de violenta raportate la numarul 116111, tipologia acestora si nevoile copiilor care apeleaza numarul.

In toamna anului 2012, Romtelecom a comandat doua studii, unul cantitativ si altul calitativ, despre impactul violentei asupra copiilor si tinerilor:

Situatiile de violenta in care se pot regasi, asa cum au fost definite de copii si tineri, sunt preponderent de tip fizic si mai putin verbal.

Aproximativ o treime dintre copiii si tinerii din mediul urban mare au fost implicati intr-un caz de violenta fizica, cele mai multe situatii avand loc, in proportii apropiate, la scoala sau pe strada, in cartierul in care locuiesc.

Peste doua treimi dintre cei implicati intr-un caz de violenta fizica identifica drept cauza a violentei comportamentul necontrolat sau agresiv al uneia sau al ambelor parti din conflict.

Peste jumatate dintre copiii si tinerii intervievati au fost implicati intr-un caz de violenta verbala, locul in care aceasta s-a desfasurat fiind, in ordinea indicarii: pe strada, in cartierul in care locuiesc, la scoala si pe strada, in alt cartier decat cel in care locuiesc.

Incidentele de violenta verbala implica preponderent persoane necunoscute sau alti elevi.

Si in cazul violentei verbale, repondentii au identificat drept cauza a incidentului comportamentul necontrolat sau agresiv al uneia sau ambelor parti implicate.

Copiii si tinerii spun ca, la scoala, frecventa cea mai mare a cazurilor de violenta verbala este cea intre elevi, pe cand in cartier, locul este ocupat de cele intre persoane care nu se cunosc, participante la trafic (soferi, pietoni), care surclaseaza chiar si cazurile care implica interlopii sau „baietii smecheri”.

Cei mai multi dintre respondenti considera ca, in situatia de elev, cel mai mare risc din perspectiva violentei este asociat cu “sa fiu jignit/a/injurat/a de colegii mei”. Riscul urmator este “sa fiu amenintat/a de anumiti colegi din scoala”, urmat de riscul de furturi de bunuri personale de catre colegi sau acte de talharie la iesirea de la scoala.

In perceptia respondentilor, violenta verbala apare spontan in topul exemplelor de violenta abia pe locul sase, prin “cuvinte urate adresate de persoane necunoscute”, primele cinci pozitii fiind ocupate de exemplificari de situatii de violenta fizica.

Situatia este intarita si atunci cand respondentii trebuie sa faca un top al celor mai grave forme de violenta, cea fizica ocupand primele cinci pozitii ale topului, cu procente foarte mari ca diferenta. Aceasta releva ca intre anumite limite, violenta verbala este integrata in comportamentul cotidian.

Alte concluzii ale studiului cantitativ:

Tudor Chirila, artist, despre relatia dintre parinti si copii si relatia dintre profesori si copii in contextul intelegerii si gestionarii violentei.

Studiul demonstrează că tinerii vin în contact cu violenţa cu precădere în afara mediului şcolar, iar cea mai frecventă formă de agresiune este adresarea injurioasă şi umilitoare, aproximativ o zecime dintre participanţii la studiu considerand că se simt supuşi riscului de a fi înjuraţi şi umiliţi de proprii lor  colegi.

În general, mai mult de jumătate dintre participanţii la studiul cantitativ nu consideră cuvintele urâte şi glumele umilitoare ca fiind o formă de violenţă. Desigur, contează şi statutul persoanei care adresează tânărului aceste cuvinte, ele fiind interpretate ca un act de violenţă cu o incidenţă mai mare dacă vin din partea cadrelor didactice (44%) decât dacă vin din partea părinţilor (25%).



Concluzii ale studiului calitativ, bazat pe interviuri in profunzime:

Silviu Ionita, psiholog si psihoterapeut, despre primul sfat pe care l-ar da unui parinte care are un copil cu tendinte de agresivitate si importanta intelegerii mecanismelor violentei.

Majoritatea tinerilor se află intre extreme, acceptand impunerile reţelei primare (respectiv familia şi părinţii); acestia nu simt nevoia unor comportamente extreme, dar resping anumite constrângeri, mai ales cele care sunt specifice mediului şcolar. Din acest punct de vedere este foarte importantă soluţionarea micilor conflicte între profesori şi elevi.  Lipsa de timp şi graba în aceste situaţii pot înstructura elevului credinţa că punctul său de vedere nu contează sau că nu a greşit, dar este mustrat sau pedepsit fără vină.

La nivelul perceptiei – cauzele agresivitatii se leaga de frustrari individuale si de dorinta agresorului de a se face remarcat, de a se impune. O alta cauza este imitaţia -  credinţa că răspândirea violenţei se face prin contagiune socială la care se adauga complicitatea dintre victimă şi agresor;  frustrările acumulate în familiile sărace; nevoile materiale nesatisfăcute.

Agresivitatea verbală este privită de toţi respondenţii din studiul calitativ ca fiind o formă de violenţă, dar nu este asociată spontan cu violenţa.

Cercetarea calitativă relevă faptul că agresivitatea verbală sau “uşoara îmbrânceală”  tind să devină normă comportamentală în ceea ce priveşte frecvenţa şi acceptarea socială (i.e. nu mai sunt percepute ca manifestări de ostilitate).

Marea majoritate a elevilor  consideră că nu a venit în contact cu comportamentul violent în mediul şcolar, ci în afara acestuia, în autobuz, pe stradă.

Agresivitatea întâlnită în şcoli variază foarte mult, în funcţie de tipul şi amplasamentul unităţii de învăţământ. În şcolile cu clasele I-VIII (fostele şcoli generale), comportamentele  mai violente par a fi mai frecvente decât în licee şi se pare că sunt în strânsă corelaţie cu gradul de infracţionalitate întâlnită în proximitatea şcolii (cartier, familiile elevilor).

Agresivitatea verbală este general întâlnită şi majoritatea tinerilor  consideră că este punctul de pornire al multor episoade de violenţă fizică, dar există şi opinia că o adresare injurioasă are rolul de a detensiona frustrările pe care nu e bine să le acumulăm, ba chiar a relevat şi opinia conform căreia o adresare „mai puţin uzuală”  ţine loc de salut sau este numai o glumă pentru unii elevi.

Psihologii intervievaţi consideră că principala cauză a comportamentului agresiv în şcoală (incluzând nu numai violenţa fizică, ci şi violenţa verbală) este dezechilibrul familial. Astfel originea violenţei se află în divorţialitate, în familia monoparentală (mai ales în cea în care controlul se exercită fie prea dur, fie prea slab de către unicul părinte) şi în abandonul copiilor în grija familiei extinse sau a instituţiilor statului. Mediul deviant sau chiar infracţional (părinţi, rude şi vecini cu comportament deviant sau delincvent) influenţează şi el în mod hotărâtor manifestările de agresivitate ale tânărului.

Tinerii participanţi atât la cercetarea cantitativă, cât şi la cercetarea calitativă nu asociază spontan violenţa cu agresivitatea verbală.

Nota:

Cercetarea realizata de IMAS, la comanda Romtelecom, si-a propus explorarea modului în care copiii şi adolescenţii de astăzi se raportează atitudinal la comportamentele violente întâlnite de ei în societate. Cercetarea s-a concentrat asupra perceperii de către elevi a fenomenului social al violenţei şi a formelor de manifestare a acesteia. La nivelul obiectivelor cercetarii acestea au vizat evaluarea generală modului în care tinerii şi copiii percep violenţa ca fenomen social si la  explorarea cauzalităţii comportamentelor agresive în mediul şcolar şi nu numai în acest mediu. La nivel metodologic, cercetarea a cuprins atat studiu calitativ, prin intermediul interviurilor in profunzime,  cat si cantitativ, pe baza de chestionar. Esantionul este reprezentativ pentru scolile si liceele din orasele Bucuresti, Constanta, Cluj, Craiova, Iasi si Timisoara, incluzand 402 persoane cu varste intre 10 si 18 ani din 89 de scoli si licee. Esantionul astfel proiectat ofera date semnificative la nivelul scolilor si liceelor din orasele cu peste 250.000 de locuitori din Romania. Folosirea acestei metodologii permite efectuarea de asocieri intre datele pe total esantion si datele existente la nivelul populatiei 10-18 din orasele mari din Romania.

Cazuri reale

Ultima banca de la geam

Ma numesc Mihai, am 11 ani si… sunt “cel din ultima banca de la fereastra”. Sunt mai retras de felul meu, iar colegii mei au observat asta si rad de mine tot timpul. Imi spun mereu ca eu nu am haine ca ei, ca sunt... Mai departe

Simt ca nu mai suport.

Buna ziua, numele meu este Alexandru si am 13 ani. V-am sunat pentru ca imi doresc sa vorbesc cu cineva despre problemele mele. Simt ca nu mai suport. Colegii mei de clasa mi-au facut viata un cosmar, care nu se mai... Mai departe

Cu ce le-am gresit?

Stiu ca la acest telefon suna copiii care au probleme  si de aceea am apelat si eu. Si mai stiu ca sunt copii care au probleme mult mai grave decat ceea ce mi se intampla mie, insa nu am cu cine discuta.  Mama este... Mai departe

O campanie

si